Blog luni - vineri orele 9-17 Contact

Montaj pardoseală flotantă - Ce este pardoseala flotantă și cum se montează

 Dumitru Luciana 13-02-2024

În medii precum spațiile comerciale sau clădirile de birouri, podeaua este un element care joacă un rol esențial. Doar o podea solidă poate să susțină traficul intens generat de persoanele care frecventează aceste spații. Totodată, podeaua trebuie să contribuie și la crearea unui mediu plăcut din punct de vedere estetic. În acest sens, o alternativă modernă foarte populară este pardoseala flotantă. Denumită și pardoseală tehnică supraînălțată, aceasta se află printre variantele cele mai populare de amenajare a podelelor aflate în interiorul clădirilor de birouri și nu numai.

Pentru ca eficiența oferită de o pardoseală flotantă să fie la cel mai înalt nivel, este important să se realizeze un montaj de calitate. Spre deosebire de alte variante de pardoseli, cea flotantă este foarte ușor de instalat. Aceasta prezintă și alte avantaje, despre care vei afla mai multe în cele ce urmează. Pe parcursul acestui articol, poți descoperi și ce scule sunt necesare pentru instalarea de pardoseală flotantă, care sunt toate mediile în care poate fi folosită aceasta, ce avantaje și dezavantaje prezintă și alte detalii importante!

 

Cuprins

  1. Montaj pardoseală flotantă - scule necesare + etapele procesului
  2. Ce este pardoseala flotantă - utilitate, avantaje și dezavantaje, top 3 modele
  3. Detalii pardoseală flotantă - unde este recomandată + finisaje


1. Montaj pardoseală flotantă - scule necesare + etapele procesului

Pardoseala flotantă nu este extrem de complicat de instalat, ci permite un montaj chiar facil. Un avantaj important pe care acest tip de pardoseală îl prezintă, comparativ cu unele alternative, constă în faptul că nu implică existența unei suprafețe de suport perfect nivelată și finisată. În componența unei pardoseli tehnice supraînălțate intră și piciorușele de susținere, care sunt extrem de eficiente în reglarea diferențelor de nivel.

Pardoseala flotantă se montează, practic, prin suspendare deasupra podelei existente. Acest tip de sistem facilitează trecerea și ascunderea diverselor sisteme tehnice, cum sunt cele formate din cabluri, conducte, elemente pentru ventilație sau cabluri de rețea. Acestea vor trece pe sub podeaua flotantă, fără a fi vizibile și fără a fi necesare modificări semnificative la nivelul structurii clădirii.

 

Sculele necesare pentru un montaj de pardoseală flotantă

Pentru a instala o pardoseală tehnică supraînălțată, sunt necesare câteva scule și materiale specifice. Este vorba despre:

  • piese de pardoseală flotantă - sunt incluse aici panourile sau plăcile modulare care alcătuiesc suprafața. Acestea pot fi produse din materiale metalice, lemn sau plastic;
  • rame sau suporturi - formează structura de suport care se instalează sub plăcile modulare, în vederea ridicării nivelului pardoselii existente. Pot fi produse din oțel sau aluminiu și formează scheletul întregului sistem;
  • fixatoare și elemente de asamblare - se utilizează șuruburi, dibluri, precum și alte elemente de fixare. Acestea ajută la conectarea panourilor modulare la structura de suport și ajută la asamblarea întregii pardoseli tehnice supraînălțate;
  • scule pentru tăiat și reglat - se pot folosi fierăstrăul, foarfeca metalică, dar și nivel cu bule și instrumente de măsurare. Acestea sunt utile la tăierea și reglarea panourilor modulare ale pardoselii, în așa fel încât ele să se încadreze perfect în spațiul disponibil;
  • chit pentru rosturi - se folosește chit pentru rosturi sau silicon, cu scopul de a etanșa rosturile dintre plăcile modulare. Astfel, sunt garantate stabilitatea și impermeabilitatea sistemului;
  • echipament de protecție - mănușile, ochelarii de protecție, dar și o salopetă pot fi foarte utile oricărui meseriaș care instalează o pardoseală flotantă.

Etapele montajului de pardoseală flotantă

Instalarea de pardoseală tehnică supraînălțată implică respectarea unor etape de montaj specifice. Acest tip de montaj este recomandat să fie pus în practică de meseriași cu experiență. Iată care sunt pașii care fac parte din proces:

  1. Evaluarea inițială - se determină zona sau încăperea în care se instalează pardoseala tehnică supraînălțată și se evaluează foarte bine spațiul, pentru a avea certitudinea că sistemul ales se va integra în acest loc;
  2. Planificare și măsurători - următorul pas este stabilirea dimensiunilor exacte ale zonei în care va fi instalată pardoseala flotantă, iar apoi trebuie planificată așezarea panourilor modulare;
  3. Asamblarea structurii de suport - se montează ramele sau suporturile la înălțimea dorită. Trebuie să se verifice cu mare atenție faptul că structura este corect instalată și bine nivelată;
  4. Instalarea panourilor modulare - se așează plăcile modulare pe structura de suport. Acestea trebuie să fie fixate uniform și în același plan. În această etapă sunt necesare fixatoarele și elementele de asamblare alese;
  5. Reglarea și verificarea nivelului - se verifică, cu ajutorul nivelului cu bule și al altor instrumente de măsurare, faptul că plăcile sunt corect nivelate. Dacă este necesar, ele se reglează, în vederea evitării denivelărilor și deformărilor;
  6. Etanșarea rosturilor - se aplică material de sigilare în rosturile dintre plăcile modulare, în vederea prevenirii scurgerilor de apă sau praf sub podeaua flotantă. De asemenea, etanșarea rosturilor vizează și asigurarea unei suprafețe continue, netede.
  7. Verificare finală și mentenanță - se face o ultimă verificare, pentru asigurarea faptului că elementele au fost corect montate și funcționează corespunzător. Înainte de a se utiliza pardoseala tehnică, ea trebuie să fie reglată perfect și curățată.

 

Pardoseala flotantă este o soluție versatilă și foarte eficientă, iar montajul său nu este deloc complicat. Dacă se folosesc soluțiile disponibile pe Emenatwork.ro, rezultatele vor fi mereu de calitate și cu eficiență pe termen lung. În continuare, poți descoperi mai multe informații despre pardoseala tehnică supraînălțată, avantajele și dezavantajele acesteia, precum și mediile în care se recomandă folosirea sa.


2. Ce este pardoseala flotantă - utilitate, avantaje și dezavantaje, top 3 placaje

Pardoseala flotantă este un tip de acoperire pentru podea. Ea este formată din mai multe straturi, iar cel superior este format din plăci decorative care pot să imite aspectul lemnului, piatra sau alte materiale. Sub stratul decorativ se află o structură metalică sau din lemn care conferă pardoselii rezistență și stabilitate. Pardoseala flotantă poartă această denumire deoarece nu este fixată direct pe podea, cum este cazul parchetului sau gresiei, ci este deasupra acesteia, fiind doar prinsă între pereții camerei.

Prin folosirea de pardoseală flotantă, se pot masca țevi, cabluri și alte elemente care trebuie să traverseze spațiile amenajate. Practic, se sacrifică o parte din înălțimea încăperilor, însă se câștigă spațiu care poate fi gestionat în moduri deosebit de practice. Totodată, pardoseala flotantă permite și accesul ușor la sistemele instalate sub ea, atunci când este nevoie să se efectueze intervenții pentru repararea sau înlocuirea acestora.

Avantaje ale pardoselii flotante

+ Mască excelentă - poate să mascheze țevile și cablurile din spațiile amenajate și permite și accesul ulterior, pentru reparații;

+ Izolare - pardoseala flotantă oferă beneficii la nivel de confort acustic și permite ridicarea nivelului eficienței energetice printr-o izolare termică bună;

+ Reducerea costurilor de operare - prin instalarea cablurilor (rețele de telefonie, internet, cabluri electrice și corpuri de iluminat) și țevilor (instalații de apă, încălzire, ventilație etc.) sub podeaua supraînălțată, pot fi reduse costurile de operare și de intervenție a sistemelor din care fac acestea parte.

+ Este ușor de instalat - pardoseala flotantă poate fi instalată cu ușurință, mai ales că cele mai multe componente au sistem de îmbinare clic, panourile fixându-se reciproc;

+ Este ușor de modificat - reprezintă o soluție flexibilă și care poate fi ușor modificată, dacă se renovează spațiile interioare și se dorește implementarea unor modificări;

+ Este ușor de întreținut - suprafața pardoselii supraînălțate este rezistentă la zgârieturi și la pete, iar o curățare regulată implică doar măturatul sau aspiratul suprafeței și ștergerea sa cu mop sau lavetă umedă;

+ Confort - podeaua flotantă are sub placaj și un strat amortizor din spumă sau alt material similar, care oferă confort la mers. De asemenea, proprietățile sale de izolare fonică nu vor facilita propagarea sunetelor, ceea ce va conduce la păstrarea unui mediu de lucru liniștit;

 

+ Flexibilitate în design - pardoseala flotantă garantează un aspect estetic bun, deoarece poate să imite cu precizie aspectul lemnului, pietrei sau al altor materiale naturale. De asemenea, pe piață există o gamă largă de modele și culori, ceea ce permite personalizarea spațiilor în funcție de preferințe.

Dezavantaje ale pardoselii flotante

- Durabilitatea - sistemele care formează o pardoseală tehnică înălțată au o durată de viață mai mică față de alte tipuri de podea, mai ales în cazul zonelor cu trafic intens;

- Vulnerabilitate la apă - majoritatea pardoselilor flotante nu se recomandă pentru spații umede, precum băile sau bucătăriile. Ele pot absorbi apă și se pot umfla;

- Aspect artificial - chiar dacă pardoseala flotantă imită foarte bine aspectul lemnului, este destul de clar că nu este un material natural;

- Costurile - comparativ cu variantele clasice de parchet sau gresie, costul asamblării unei pardoseli flotante poate să fie mai mare, în multe cazuri.

Așadar, pardoseala flotantă este o opțiune foarte populară pentru acoperirea podelelor, deoarece este ușor de instalat și oferă o mulțime de alte beneficii practice. Cu toate acestea, trebuie să faci o analiză profundă a avantajelor și dezavantajelor, înainte de a opta pentru acest tip de pardoseală. Totodată, este important să alegi cu mare atenție și panourile care completează podeaua, deoarece calitatea acestora va influența rezistența în timp și eficiența podelei.

3. Detalii pardoseală flotantă - unde este recomandată + finisaje

Pardoseala flotantă este o soluție care prezintă multe avantaje, iar unul pe care îl vom prezenta în detaliu în cele ce urmează constă în versatilitatea acestei soluții de acoperire a podelelor. Aceasta poate fi folosită într-o mulțime de medii și este disponibilă într-o gamă bogată de finisaje.

Pardoseala flotantă - detalii despre mediile recomandate de utilizare

- Birouri - pardoseala flotantă este ideală pentru spațiile de birouri, deoarece oferă flexibilitate în gestionarea instalațiilor tehnice cum sunt cablurile electrice, cablurile de rețea sau sistemele de ventilație;

 

- Centre comerciale - magazinele și alte spații comerciale pot utiliza pardoseala flotantă pentru a gestiona eficient sistemele de iluminare și cablurile necesare pentru echipamentele precum casele de marcat sau sistemele de alarmă;

- Spații de învățământ - școlile, universitățile și alte centre de învățământ au de câștigat de pe urma flexibilității oferite de pardoseala tehnică înălțată, pentru adaptarea spațiului în funcție de nevoi. Se pot adăuga prize electrice în clase sau chiar prize de date;

- Spitalele - spitalele și clinicile pot să beneficieze de pardoseală tehnică pentru gestionarea mai ușoară a cablurilor și accesul facil la dispozitive medicale;

- Alte spații - pot beneficia de pe urma folosirii acestui tip de pardoseală și sălile de sport, restaurantele, sălile de teatru, centrele de date, aeroporturile, laboratoarele, institutele de cercetare sau cinematografele.

Cum se alege pardoseala flotantă?

Pentru a alege o pardoseală tehnică supraînălțată potrivită nevoilor existente, trebuie să se țină cont de următorii factori:

  1. Tipul de utilizare - este important să fie stabilit scopul spațiului, deoarece el influențează necesitatea de gestionare a instalațiilor tehnice și modul propriu-zis de utilizare a pardoselii;
  2. Încărcătura - se calculează și încărcăturile pe care pardoseala le va suporta. Este necesară alegerea unui sistem de pardoseală care să facă față încărcăturii maxime calculate;
  3. Necesarul de izolare - în funcție de mediu poate fi necesară izolarea termică și fonică la un nivel diferit. Unele pardoseli sunt mai eficiente, la acest capitol;
  4. Accesul la instalații - trebuie ca sistemul să faciliteze accesul la cabluri, conducte și alte instalații tehnice, în vederea asigurării mentenanței și reparațiilor, la nevoie;
  5. Opțiuni de finisare - este recomandat ca pardoseala flotantă să ofere opțiuni variate de finisare, pentru a se potrivi cu designul interior și scopul spațiului.

Tipuri de finisaje pentru pardoseala flotantă

  • Gresie sau piatra - acest tip de finisaj poate să genereze un aspect elegant și este și rezistent la uzură. De regulă, este ideal pentru medii comerciale sau instituționale;
  • Finisaj tip lemn - pentru crearea unui aspect natural și cald în orice spațiu, acest tip de finisaj este o opțiune excelentă. Ele imită aspectul lemnului autentic;
  • PVC - aceste opțiuni sunt excelente și din punct de vedere al izolării termice și fonice. Sunt soluții foarte avantajoase pentru birourile și spațiile comerciale unde există nevoi specifice de izolare;
  • Cauciuc - pardoselile cu finisaj din cauciuc sunt durabile și oferă o excelentă rezistență la impact. Se folosesc în sălile de sport și spațiile cu trafic intens;
  • Linoleum sau vinil - sunt foarte rezistente la apă și se pot folosi în bucătării sau băile din clădiri de birouri și alte spații.

În concluzie, pardoseala tehnică supraînălțată sau pardoseala flotantă este o soluție practică și versatilă, fiind o opțiune excelentă de completare a spațiilor comerciale, instituționale, precum și a clădirilor de birouri. Ea oferă posibilitatea unei gestionări facile a instalațiilor tehnice și garantează și multiple posibilități de personalizare. Alegerea pardoselii flotante potrivite se face în funcție de particularitățile spațiului, de tipurile de finisaje disponibile, precum și de funcționalitatea dorită.

Surse foto: Emenatwork.ro, Unsplash.com

Produse Asociate

Recomandari in cadrul acestui articol
Prod. Favorit Compara  Panou sulfat de calciu incapsulat otel pentru pardoseala flotanta STS29  Panou sulfat de calciu incapsulat otel pentru pardoseala flotanta STS29 Panou sulfat de calciu incapsulat otel pentru pardoseala flotanta sts29 355,57 Lei / mp Adauga in cosLa comanda
New Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK40  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK40 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bsk40 5,19 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 200  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 200 Piedestal cap pardoseala flotanta tip s - ts 200 9,61 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 175  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 175 Piedestal cap pardoseala flotanta tip s - ts 175 8,91 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 040  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TS 040 Piedestal cap pardoseala flotanta tip s - ts 040 4,63 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BS 040  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BS 040 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bs 040 5,73 Lei / buc Adauga in cos
New Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK50  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK50 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bsk50 0,00 Lei / buc Adauga in cosLa comanda
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 725  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 725 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 725 26,84 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 450  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 450 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 450 17,38 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 400  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 400 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 400 15,49 Lei / buc Adauga in cos
New Prod. Favorit Compara  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TF 040  Piedestal cap pardoseala flotanta tip S - TF 040 Piedestal cap pardoseala flotanta tip s - tf 040 7,27 Lei / buc Adauga in cosLa comanda
New Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK60  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BSK60 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bsk60 0,00 Lei / buc Adauga in cosLa comanda
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 250  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 250 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 250 10,71 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 350  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 350 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 350 13,99 Lei / buc Adauga in cos
Prod. Favorit Compara  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 540  Piedestal baza pardoseala flotanta tip S - BT 540 Piedestal baza pardoseala flotanta tip s - bt 540 14,39 Lei / buc Adauga in cos

    Articole Similare

    Folia pentru mulcire - secretul plantelor fara buruieni
    Folia pentru mulcire - secretul plantelor fara buruieni
    Citeste articolul
    7 Aplicatii unde poti utiliza sistemul de incalzire in pardoseala
    7 Aplicatii unde poti utiliza sistemul de incalzire in pardoseala
    Citeste articolul
    Cunosti semnificatia culorilor?
    Cunosti semnificatia culorilor?
    Citeste articolul
    VORTICE – linia de aparate pentru igiena
    VORTICE – linia de aparate pentru igiena
    Citeste articolul
    Procese tehnologice speciale utilizate in fabricarea gardurilor
    Procese tehnologice speciale utilizate in fabricarea gardurilor
    Citeste articolul
    Know-How Center Idei. Sfaturi. Recomandari utile.
      Acceseaza produsele in functie de producator